Programe

Dăruind, vei dobândi!

Programul de instruire de la Complexul pentru Activități Recreative și Educație „Sf. Pantelimon

Alegem să ne implicăm constant în proiecte de responsabilitate socială. Credem cu tărie în faptul că realizările noastre sunt susținute și de valoarea pe care noi reușim să o dăm societății. Viitorul nostru este în mâinile copiilor, iar ei nu ar trebui privați de posibilitatea de perfecționare. Cu cât ei evoluează mai frumos, cu atât viitorul va fi mai luminos. Iar barierele de comunicare nu ar trebui să existe.

De la aceste gânduri am pornit Programul de instruire de la Complexul pentru Activități Recreative și Educație „Sf. Pantelimon”. Ne-am bucurat să le deschidem copiilor și tinerilor defavorizați apetitul pentru limbile străine și să le dăm încrederea că și ei pot reuși să învețe, dacă își doresc.

Dăruind, vei dobândi!

Programul de Instruire de la Grupul Școlar „Iordache Zossim”, Armășești

Un alt proiect de care suntem mândri este Programul de Instruire de la Grupul Școlar „Iordache Zossim”, Armășești. În cadrul acestuia, echipa Alpha Language Center a pregătit 80 de copii pentru a reprezenta România în cadrul proiectului Leonardo da Vinci Mobility la Lisabona.

Nu este însă singurul proiect cu finanțare europeană în care Alpha Language Center a participat, atât pe cont propriu cât și în parteneriat cu alte organizații economice.

Dăruind, vei dobândi!

Magic Camp

Parteneriatul cu Magic Camp este dificil de descris în cuvinte. Ne-am implicat ca și voluntari, vrând să le oferim copiilor șansa de a-și crește încrederea în sine, dar și un suport pentru a învăța mai repede și mai ușor între vizitele la spital. Lecțiile le-am primit, însă, noi. Am descoperit o altfel de comunicare, cea non-verbală, ce nu are nevoie de traducere. E suficient să ai sufletul deschis și o vei înțelege.